10 obiceiuri medievale care pot părea bizare în prezent

Evul Mediu este o perioadă care atrage atenţia oamenilor de ştiinţă şi publicului larg prin toate aspectele sale. În funcţie de interesele de cercetare şi pasiunile unei persoane această epocă poate fi extrem de fascinantă, totuşi, nu toate aspectele sunt la fel de interesante, unele putând fi chiar de-a dreptul bizare, dacă le judecăm după standardele moderne. Live Science a compilat o listă de 10 practici medievale care ar părea bizare după standardele actuale.

1. Animale chemate în instanţă

• Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin…
• Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?

Putem fi de accord cu faptul că sistemele de justiţie ale Evului Mediu nu se ridică la standardele pe care le avem în prezent pentru acest aspect al vieţilor noastre. Faptul că justiţia medievală putea să fie dură a devenit o parte o cunoaşterii comune. Totuşi, în mod surpinzător, după cum aflăm din cartea lui E. P. Evans, „The Criminal Prosecution and Capital Punishment of Animals”, animalele puteau fi chemate în instanţă şi chiar să fie executate dacă erau găsite vinovate în urma proceselor.

Istoricii au identificat în jur de 85 de procese în care animalele au fost implicate. Porcii, conform acestor cercetătorilor, erau cei mai „citaţi” în instanţă, acuzaţiile vizând atacarea oamenilor şi chiar omorul. În cazurile în care aceştia au fost găsiţi vinovaţi, aceştia sufereau de aceleaşi pedepse precum oamenii: streangul, arderea pe rug sau decapitarea.

În unele cazuri, animalele erau găsite nevinovate şi erau absolvite de orice crimă ar fi fost acuzate. Unul dintre aceste „cazuri” fericite a implicat o măgăriţă care a fost achitată pe baza mărturiilor care atestau blândeţea şi virtuţile acesteia.

2. Moda masculină

De-a lungul evoluţiei umane, hainele au trecut de la simpla funcţie practică de menţinere a căldurii corporale la un simbol al statusului unei persoane. În Evul Mediu, hainele au devenit un indicator clar al statusului şi averii pe care o persoană o deţinea.

În cartea „Encyclopedia of Society and Culture in the Medieval World”, scrisă de către Pam Crabtree, prezintă o tendinţă destul de bizară printre bărbaţii vremii: pantofii cu vârf ascuţit. Cu cât mai ascuţit şi mai lung era vârful unui pantof cu atât mai bine era demonstrată potenţa financiară a respectivului bărbat. În unele cazuri, vârfurile aveau proporţii atâtde ridicole încât era nevoie de oase de balenă pentru a le menţine forma.

3. Căsătoriile

Evul Mediu a surpins o abordare total diferită faţă de mariaje faţă de ceea pe care o avem în prezent. Un rim aspect important care trebuie subliniat este vârstan de la care te puteai căsători în acea perioadă. Mariajele erau permise din momentul în care coprurile erau considerate „pregătite” pentru obligaţiile pe care această instituţie le implică. Mai exact, tinerii se puteau căsători din momentul în care ajungeau la pubertate: 12 ani pentru fete şi 14 ani pentru băieţi. În epoca noastră am numi asta infracţiuni şi mai puţin bizarerie.

Ce surpinde legat de mariajele medievale este modul în care acestea puteau avea loc. Mai exact, un bărbat şi o femeie se puteau căsători, în spaţiul occidental, doar printr-o simplă înţelegerea verbală. Abia în secolul XII-lea, Biserica Catolică a reglementat actul căsătoriei, introducând necesitatea prezenţei unui preot.

În mod evident, modul în care căsătoriile aveau loc depinde foarte mult de poziţia socială a familiilor din care proveneau cei doi soţi. Astfel, pentru clasele superioare, căsătoriile aveau rolul de a întări poziţia familiilor, realizarea unor alianţe sau chiar încheierea unor tratate de pace, după cum explică Conor McCarthy în cartea „Marriage in Medieval England”. Dată fiind importanţa pe care astfel de evenimente o aveau în viaţa politică a statelor medievale, proaspătul cuplu nu se putea bucura de intimitate în prima lor seară. Nu era neobişnuit ca rudele miresei să o conducă aceasta în camera în care soţii ar fi trebuit să aibă primul act sexual şi chiar să observe cum acesta se desfăşura.

4. Romanstismul

În prezent, romantismul şi căsătoria sunt legate împreună, totuşi, în mod bizar pentru persectiva noastră de oameni moderni, în Evul Mediu cele două nu reprezentau un întreg. Mai sus am stabilit că pentru clasele superioare căsătoriile reprezentau o oportunitate de creşterea a influenţei politice şi de consolidare a poziţiei militare şi economice, totuşi, nu a eliminat roamntismul.

Acest pragmatism al mariajului, a dat naştere a ceea ce criticul literar Gaston Paris în anul 1883 a numit „dragoste de curte”. După cum explică Pamela Porter în cartea „Courtly Love in Medieval Manuscripts”, acest tip de romantism era platonic, după standardele din prezent şi excludea partea erotică. Această excluderea avea la bază rezervarea sexului doar pentru reproducere şi faptul că între cel puţin unul dintre cei doi amanţi era căsătorit.

5. Divorţul

În cunoaşterea comună, divorţul în epoca medievală pare a este perceput ca fiind destul de greu de obţinut, fiind nevoie de aprobarea unui episcop sau chiar a papei, pentru capetele încoronate. În acets caz, Henry al VIII-lea care şi-a declarat propia Biserică doar pentru a putea divorţa de soţiile sale care nu i-au oferit un urmaş masculin. 

Trecând peste restricţiile birocratice şi religioase ale vremii, în Germania exista un pas intermediar înaintea divorţului care le-ar fi permis soţilor care se confruntau cu probleme să le rezolve. Mai exact, în loc de consiliere maritală, germanii din Evul Mediu puteau apela la lupta fizică cu partenerul lor. Această practică ciudată era reglementată la rândul ei, bărbaţii luptau dintr-o groapă cu o mână legată la spate în timp ce femeile puteau folosi un sac cu pietre.

6. Lipsa genelor

În prezent revistele de modă şi social media sunt invadate de reclame la produse care accentuează genele femeilor, totuşi, în Evul Mediu, tendinţele erau alte în aceste „domeniu”. De fapt, moda printre femeile din înalta societate era de a elimina cu totul genele şi chiar sprâncenele. În spatele unor astfel de practici era ideea că fruntea reprezenta „elementul central” al feţei unei femei, după cum explică Margaret Schaus în cartea „Women and Gender in Medieval Europe an Encyclopedia”.

7. Arta de a muri

Într-o perioadă în care moarte reprezenta o realitate aproape banală nu este surpinzător că oamenii au depus eforturi în ceea ce priveşte „ars moriendi„ sau arta de a muri cu graţie. După cum explică Austra Reinis în cartea „Reforming the Art of Dying”, pentru oamenii Evului Mediu, Iisus Hristos reprezenta modelul spre care ar fi trebuit să aspire. 

O moarte bună, graţioasă implica acceptarea acesteia fără disperare, frică sau mândrie. Picturile medievale arată că preoţii erau una dintre categoriile care era adepta acestor practici, mai ales în faţa unei morţi brutale.

8. Fotbalul brutal

Ceea ce azi este considerat „sportul rege” a pornit de la sporturile practicate de către ţăranii şi orăsenii englezi din Evul Mediu. Atunci puteau participa un număr cât mai mare de oameni iar regulile reprezentau o perspectivă extrem de îndepărtată. Singura regulă a fotabalului din acele vremuri era evitarea omorului şi asta din pioşenie  şi frica de călău şi mai puţin din fair play sportiv. Această violenţă a fotbalului l-a determinat pe regele Eduard al III-lea al Angliei să interzică jocul.

9. Bufonii

În prezent această ocupaţie a dispărut, iar comedia s-a specializat dând naştere mult mai multor ocupaţii faţă de Evul Mediu. Retrospectiv, a fi bufon nu pare a fi o carieră pe care cineva ar alege-o în mod voit, dezavatajele fiind evidente. În mod surpinzător, Beatrice K. Otto explică în cartea „Fools Are Everywhere: The Court Jester Around the World” că, paradoxal, bufonii se bucurau de o mai mare libertate de exprimare, dacă vrem să folosim terminologia modernă, chiar şi decât nobilii de la curte. Aparent, în glumele acestora puteau fi inserate comentarii politice care în cazul altor persoane ar fi însemnat o condamnare la moarte.

10. Festinul bufonilor

Evul Mediu a continuat tradiţiile lumii romane într-o formă sau alta. Una dintre aceste practici este „festinul bufonilor” inspirat de către festivalul roman al Saturnaliei. În cazul ambelor sărbători, statusul societăţii era peste cap şi pentru o scurtă perioadă stăpânii deveneau supuşi şi invers.

Citeşte şi: